The Reverse Culture Shock | Foaie de drum lung
The Reverse Culture Shock | Foaie de drum lung:
'via Blog this'
The Reverse Culture Shock
Nu suntem singurii emigranți pe lumea asta care ne gândim la repatriere, asta este clar. Milioane de expați, din toate colțurile lumii gândesc la fel ca noi, un motiv serios pentru ca The Wall Street Journal să aloce spații consistente acestei teme, în materiale documentate de psihologi cu solide cunoștințe în sfera traumelor provocate de o repatriere.
 |
| Photo: nationalpost.com |
Pentru că dacă emigrarea către o țară mai bună sau părăsirea țării în scopul dezvoltării unei cariere se produce pe fond de entuziasm și poartă întotdeauna, dar întotdeauna, aura victoriei de la capătul tunelului, la repatriere lucrurile, psiho-socio-economic vorbind, capătă o cu totul altă greutate iar procesul este, spun specialiștii, infinit mai dificil.
Dificultățile pleacă de la forma geografică a țării de repatriere care diferă de cea a țării gazdă (tranziția de la o țară de formă rotundă, la una lunguiață ori dreptunghiulară are un serios impact asupra psihicului și a sentimentului de siguranță-n.a.), chestiune care amplifică senzația de lipsă de confort și îl determină pe repatriat să se gândească, brusc, înapoi la țara-gazdă.
Pe tema transformărilor pe care repatriații le traversează în procesul de readaptare, o carte s-a bucurat de real succes (Lois Bushong-“Belonging Everywhere and Nowhere: Insights into Counseling the Globally Mobile.”), autoarea fiind, la rândul ei, purtată toată copilăria prin misiuni diplomatice, împreună cu părinții ei. Concluzia ei este că pentru o repatriere eficientă este nevoie de consiliere susținută, pe termen scurt și mediu, a repatriatului și de un program de ajustare, de integrare, la nivel national în țara-mamă, program care să le dea suport și asistență repatriaților când traversează crizele de adaptare.
 |
| Photo:aaafoundation.org |
Secretul dificultăților prin care trece un repatriat este păstrat cu o inexplicabilă discreție și puține studii au fost publicate pe această temă. Ce a fost publicat a rămas în circulație în mediul academic și nu a avut impact la publicul cititor, cel căruia i-ar fi fost în fapt adresat.
Când te întorci acasă aștepți ca lucrurile să fie așa cum le-ai lăsat. Și descoperi că nimic nu mai este la fel, la fel cum nici tu nu mai ești același.
Atunci apar depresiile profunde, dezechilibrele care au un impact extrem de puternic asupra repatriatului și a familiei imediate. Încep certurile, încep crizele.
Apoi, repatriatul, în baza experienței profesionale căpătate în altă țară are întotdeauna așteptări mai mari cu privire la reintegrarea în muncă. El așteaptă să fie mai bine plătit, să primească funcții de conducere, să-i fie recunoscută exeriența străină. Realitatea spune că departamentele de Human Resources întâmpină reale dificultăți în a le explica repatriaților că indiferent de expertiența lor externă, companiile angajatoare se uită strict la un set de calități și coordonate profesionale anume, implicit sunt nevoite să refuze un repatriat, pentru un anume rol. Refuzul adâncește frustrarea și, surpriză, repatriatul începe să privească înapoi către țara gazdă, invariabil spunându-și: ce mi-a trebuit să vin aici?
Expatriate Foundation, în capitolul destinat departamentelor de Human Ressources alocă un spațiu important educării angajaților care au de-a face cu repatriați cu așteptări extraordinare și cum anume trebuie abordați aceștia pentru a stabili o comunicare eficientă. Repatriații tind să spună, la două vorbe, cum stăteau lucrurile când ei profesau în țara-gazdă.
 |
| Photo:expatriatefoundation.com |
Foarte interesant, Expatriate Foundation susține că, pentru o integrare profesională de succes în țara-mamă, repatriatul ar trebui să accepte, temporar și simultan, un dublu mentorat: din partea cuiva aflat în țara-mamă și a cuiva aflat în țara-gazdă, pentru a-și putea lămuri chestiunile legate de readaptare.
Ca să le fie adaptarea ușoară în țara-mamă, repatriații sunt încurajați să comunice cât mai mult între ei, să-și împărtășească experiențele, la fel cum făceau la emigrare.
Am găsit în acest sens o foarte bună bază de date (http://www.expatexchange.com/returning.cfm) în care, la capitoul destinat României puteți citi postările recente și foarte recente ale repatriaților români. ExpatExchange menționează că repatriații sunt, în marea lor majoritate, decepționați de faptul că familiile la care s-au întors nu le ascultă poveștile de repatriere, nu manifestă interes față de transformările prin care ei trec și în general nou-veniții nu prezintă interes pentru mediul la care s-au întors.
Mai mult, pe lângă propriii pași de integrare, părinții repatriați au în sarcină sprijinirea reintegrării copiilor lor. Se pare că reintegrarea copiilor este cu mare cântec, aceștia devenind capricioși, temători, frustrați și, mai mult, continuând cu îndârjire să țină legătura cu prietenii din țara-gazdă, adesea împotriva dorinței părinților.
Copiii vor critica primii procesul de repatriere inițiat de părinți, spun sursele. Ei vor fi nemulțumiți, vor compara cu felul de viață pe care l-au avut în țara-gazdă și frustrările se adâncesc dacă există și bariere verbale (accent, limba insuficient cunoscută) ori școlare (integrarea într-un alt sistem de învățământ fiind, la rândul lui, o mare încercare pentru fiecare copil).
Și cum noi, eu și cu voi, cei care citiți aici, ne promitem să fim sinceri cu noi înșine întru cunoașterea mecanismului complex pe care repatrierea îl înseamnă, este bine să cunoaștem și ce înseamnă șocul cultural al reîntoarcerii.
Despre cât de ușor și cum își găsesc parteneri de viață, repatriații în țara-mamă, mai vorbim în zilele următoare.
Asta, ca să ne facem serios lecțiile.
Mai multe pe aceleași teme, găsiți aici:
'via Blog this'
